Informare caniculă!

 

Având în vedere perioada de caniculă pe care o traversăm, reamintim faptul că la nivelul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși (C.P.U.) este organizat un punct de prim ajutor de caniculă!
În cadrul punctului de prim ajutor, pacienții pot beneficia de servicii de hidratare și medicale de bază, precum oferirea de apă, consultații medicale primare, măsurarea indicelui glicemic, a tensiunii arteriale, etc.

Recomandări generale în caz de caniculă!
Pentru prevenirea apariției efectelor negative ale temperaturilor ridicate asupra sănătății:
– evitați expunerea la soare, mai ales între orele 11 – 17, și protejați-vă pielea cu creme cu factori de protecție.
– evitați plimbările și mersul la cumpărături în orele de caniculă, iar dacă se impun anumite deplasări, luați-vă o sticlă cu apă și, la nevoie, adăpostiți-vă în orice instituție, farmacie, cabinet medical, magazin etc. care dispune de aer condiționat.
– nu scoateți din locuință sugarii și copiii mici în orele de caniculă, hidratați-i corespunzător și păstrați-le sistemul de alimentație avut fără a încerca introducerea de alimente noi
– nu lăsați copiii sau animalele de companie în interiorul mașinii când mergeți la cumpărături, întrucât există pericolul decesului prin deshidratare
– purtați îmbrăcăminte lejeră, de culori deschise și din fibre naturale și protejați-vă capul cu o pălărie și ochii cu ochelari de soare
– consumați lichide suficiente (2 – 3 litri/zi), multe legume și fructe și evitați alimentele grase și condimentate, precum și consumul de alcool și cafea.
– Evitați scăldatul în locuri neamenajate (râuri, lacuri, iazuri etc.) deoarece există riscul de înec, dar și de contactare a unor afecțiuni (leptospiroză, meningită, boli de piele etc.), recomandare valabilă atât pentru copii, cât și pentru adulți.
– Atenție sporită la comportamentul animalelor și insectelor care, din cauza temperaturilor ridicate, pot deveni agresive.
– Cei cu afecțiuni cronice, respectați cu strictețe tratamentul prescris și, ori de câte ori este nevoie, prezentați-vă la medic pentru adaptarea schemei terapeutice.
– Evitați consumul de alimente de la comercianții stradali sau din magazinele care nu dispun de instalații frigorifice funcționale pentru păstrarea alimentelor.
– Faceți mai multe dușuri pe zi.
– Păstrați ferestrele locuinței închise pe timpul zilei și protejați-le cu draperii în zonele expuse soarelui.
– cei care, prin natura activității, depuneți efort fizic sau lucrați în aer liber (sportivi, constructori, agricultori, vânzători ambulanți etc.), evitați excesul de efort sau lucrul în orele de caniculă;
– la nevoie, adresați-vă celei mai apropiate unități medicale.

Sursa: Ministerul Sănătății.

https://www.facebook.com/share/p/sV2fGXuXMNBKgcen/